Ce simti atunci cand intinzi o banda de cauciuc (sau, ma rog, o banda elastica)? Simti cum aceasta asculta de tine, se muleaza dupa preferintele tale; e ca si cum i`ai fi dat viata.
Se zice ca omul a fost facut din pamant. Dar ce simti cand iei in mana un bulgare de pamant iar acesta se sfarma si praful este luat de vant. E ca o amintire; traiesti , iti construiesti un sistem de valori, dar brusc acesta se prabuseste si ramane in urma un vid…un gol, din ceea ce odata a fost TOT. E ca si cum ai construi un bloc din sticla pe varful unui munte; stii ca nu e locul potrivit si nici esenta care trebuie dar continui sa crezi ca poate blocul s`ar adapta conditiilor si ar rezista.
Dar oare nu este acesta modelul omul slab al societatii noastre? Fiecare lanseaza proiectile “oarbe” catre cele mai inalte culmi in speranta ca poate acolo sus nu e chiar asa de rau pe cat cred ei. Cum se poate ca o institutie de invatamant sa construiasca un model atat de atragator din exterior( asemenea blocului de sticla) dar sa uite sa puna pilonii de otel din interior, si se asteapta apoi ca acesta sa reziste. Dar ce este mai ciudat e ca ei vor sa faca ceva impunator, care va atrage privirile tuturor. Dar ce folos ca minunea nu tine decat pana la prima “furtuna” care sterge urmele edificiilor.
Si multi oameni au fost “creati” asa…
Dar sunt si oameni care au fost creati din CAUCIUC …
De ce din cauciuc si nu din pamant? Pentru ca acestia nu sunt casanti precum blocurile de sticla care la primul implus se sparg in mii de bucati si apoi sunt imposibil de refacut; sunt facuti din cauciuc pentru ca stiu sa se “muleze”, stiu sa revina la forma initiala pentru care sistemul de valori este omogen. Acestia sunt adevartii oameni …care stau pe varful muntelui, unduindu`se dupa creste impasibili la capriciile furtunilor, care raman acolo sus multa vreme, dar spre deosibire de cladirile impunatoare nu sunt admirate de restul multimii.
E ca si cum te uiti la un teanc de bancnote legate cu un elastic… nu vezi elasticul decat atunci cand au disparut toti banii…
Adevar graiesti (scrii de fapt
), si foarte frumos, dar din pacate mai sunt si situatii in care si cauciucul cedeaza… si atunci e nevoie de mult chin pentru a-l reface, doar cu lipici de obicei nu tine.
E nevoie de mai mult, mai exact de o vulcanizare… care presupune sa te frigi si apoi ceva timp sa-ti revii… iar urmele nu dispar niciodata, dar nu-i nici o problema… atata timp cat te impaci cu faptul ca asta este si nu mai poti schimba trecutul, urmele devin o parte din tine si te fac in acelasi timp mai puternic si mai slab.
Mai puternic pentru ca te atentioneaza dinainte ca “aici te-ai rupt odata”, deci vei sti eventual sa nu repeti aceeasi greseala de doua ori. Mai slab, pentru ca predispune la frica de a se rupe din nou si din cauza asta poti pierde multe lucruri frumoase in viata… acum, fiecare in principiu face ce poate, se muleaza cat poate si incearca pe cat posibil sa nu se rupa.
Si uite-asa trece viata… prin unii, pe langa altii, fiecare cum stie sa o traiasca sau le e prea frica de a se rupe incat uita sa se muleze…
Frumos post, keep up the good work
Pamantul din care se spune ca a fost creat omul nu este pamantul de care spui tu … este mai exact lut. Bineinteles ca este o metafora , chiar daca ~2 miliarde de crestini o iau de buna…dar este bine gandita … si reflecta realitatea.
. Totusi , chiar daca omul este bine finisat , bine cladit … poate ramane in anonimat atata timp cat nu este expus unui ochi critic.
Omul a fost creat din lut … deci forma lui poate fi modificata pana in momentul cand acesta se intareste … sau ajunge la maturitate. Unii oameni sunt modelati de catre niste olari mai priceputi (societatea , parintii , sistemul educational) si acestia rezista si la lovituri mai puternice … sau chiar daca se ciobesc … raman de valoare sau cel putin utilitatea lor (in societate) ramane. Bineinteles ca si calitatea lutului din care sunt creati conteaza … nu toti ne nastem cu talente sau … capacitatea de a rationa
Metafora nu este perfecta , dar se potriveste. Spun ca nu este perfecta pentru ca omul se poate modela, de la un moment dat, singur…dar tot pornind de la forma data de olar.
Pe de alta parte , sistemul educational reprezinta … un sfert din “talentul” olarului (din punctul meu de vedere) …si tinand cont de interesul profesorilor din Romania in a “produce arta” ne putem astepta la … Brancusi doar ocazional … la intersectia unui moment de inspiratie cu un lut de buna calitate.
Si toate dependentele astea sunt intr-un efect de domino…pentru ca si interesul profesorilor depide de motivarea financiara…care depinde la randul ei de felul in care este organizat sistemul … care depinde la randul lui de oamenii care il organizeaza … care depind la randul lor de oamenii care ii voteaza…etc etc etc…
Tot mecanismul asta … este putin scapat de sub control la noi … sau este controlat foarte bine de anumite persoane … dar nu intr-un scop social … ci personal.
P.S. : prin metafora cu lutul nu vreau sa promovez imaginea crestina…sunt departe de a sustine povesti cu fetzi frumosi…dar metafora se potriveste.
Banuiesc ca sunt multe de invatat in sensul asta… noi ca oameni trebuie sa ne depasim conditia, cel putin asa cred eu. M-am saturat de mediocritate, imi este sila cand merg pe strada si vad persoane care nu le pot cataloga decat inferioare si nu numai sub aspect social si economic. Cred ca nimeni nu iti poate da lectii de viata ci mai degraba sfaturi pe care esti liber sa le aplici dar intr-un domeniu ca acesta e bine sa fii cat mai autodidact posibil.
De la omul care incearca sa se schimbe pana la produsul finit e un drum lung. Succes in lumea bloggingului (suna aiurea dar zic eu ca e cuvantul potrivit).
Numai bine.